Direktlink:
Inhalt; Accesskey: 2 Hauptnavigation; Accesskey: 3 Servicenavigation; Accesskey: 4

Viziunea pentru 2020 – O Dimensiune a Mării Negre

Regiunea Mării Negre constituie o vecinătate contestată, care face obiectul unor dezbateri intense. Acest lucru reflectă dinamica în continuă schimbare din regiune, realităţile complexe ale acesteia, interesele străine, precum şi relaţiile regiunii cu restul lumii. Poziţia sa strategică, de legătură între nord şi sud, între est şi vest, precum şi magistralele de petrol şi gaze, rutele de transport şi rutele comerciale reprezintă toate cauze semnificative ale importanţei sale în creştere.

Cu toate acestea, în ciuda interesului crescut pentru această zonă, priorităţile şi nevoile reale ale regiunii sunt încă ignorate în mare măsură. În parte, acest lucru poate fi atribuit faptului că actorii regionali nu au reuşit să cadă de acord asupra unei viziuni comune pentru viitor. Noul rol al Mării Negre, de regiune-între-regiuni, precum şi planurile conflictuale ale operatorilor puternici de pe plan local şi extern distorsionează concentrarea regională necesară şi umbresc rezultatele. Prin urmare, este necesară reevaluarea urgentă a regiunii, cu toate problemele şi priorităţile sale. Aceasta va oferi tuturor părţilor implicate o înţelegere mai bună a ceea ce poate fi întreprins şi le va permite să elaboreze abordări inovatoare a problemelor, consolidând astfel securitatea, stabilitatea şi bunăstarea regiunii. Emergenţa unei regiuni a Mării Negre caracterizată prin pace şi cooperare ar reprezenta un beneficiu pentru toţi.

În vederea acestui obiectiv şi prin intermediul abordării sale globale, Comisia vizează promovarea unei strategii cuprinzătoare, care să ţină seama de necesităţile, priorităţile şi interesele tuturor părţilor interesate cu privire la patru domenii esenţiale: pacea şi securitatea, dezvoltarea economică şi bunăstarea socială, instituţiile democratice şi buna guvernare şi, în cele din urmă, cooperarea regională. Comisia este conştientă de faptul că viitorul regiunii depinde de continuarea democratizării şi a integrării economice în restul comunităţii internaţionale.

Justificarea elaborării acestui raport o constituie nivelul ridicat de volatilitate geopolitică a regiunii, care, în anumite locuri, se poate transforma în orice moment într-un conflict armat deschis. Conflictele nerezolvate din această zonă întârzie dezvoltarea economică şi au potenţialul de a se transforma în conflagraţii de dimensiuni mai mari. Acestea afectează stabilitatea şi securitatea regională şi, dacă nu sunt combătute, pot conduce la ramificaţii internaţionale mult mai extinse. Cu toate acestea, convingerea Comisiei este că obiectivul privind existenţa unei regiuni de coeziune dezvoltate, integrate şi stabile este realist. În acest sens:

  • Actorii regionali trebuie să renunţe la folosirea forţei în cadrul relaţiilor lor politice şi să respecte integritatea teritorială a celorlalte părţi, inviolabilitatea frontierelor acestora, tratatele internaţionale şi statul de drept în cadrul operaţiunilor lor.
  • Părţile interesate din afară trebuie să sprijine eforturile depuse în vederea asigurării bunei guvernări, creării interdependenţelor şi regionalizării politicii şi economiei Mării Negre.
  • Comunitatea internaţională trebuie să încurajeze eforturile de cooperare şi măsurile care vizează consolidarea încrederii, precum şi acţiunile în vederea soluţionării paşnice a disputelor.

Politica Mării Negre va funcţiona în cel mai bun mod în cazul în care abordarea va fi la nivel regional. Statele în cauză ar trebui încurajate să identifice soluţii regionale pentru probleme regionale. Părţile interesate trebuie să-şi asume răspunderea pentru abordarea în comun a activităţilor şi pentru a permite ca actorii neguvernamentali, cum ar fi sectorul afacerilor, ONG-urile şi societatea civilă să deţină un rol în elaborarea soluţiilor. Prin urmare, Comisia recomandă:

Viziunea pentru 2020 – O Dimensiune a Mării Negre

Crearea unui nou concept şi a unei politici noi, cuprinzătoare, o Dimensiune a Mării Negre, de către actorii şi ţările din regiune, care să se concentreze asupra anului 2020. Obiectivul acestora îl constituie promovarea cooperării regionale şi, în acelaşi timp, anticiparea schimbărilor din vecinătate. Viziunea pentru 2020 trebuie dezvoltată într-o strategie clară, care ar trebui să marcheze culminarea mai multor iniţiative interconectate.

Consolidarea profilului regionalismului Mării Negre

Organizaţia de Cooperare Economică a Mării Negre (CEMN) are nevoie de revitalizare. Cel de-al 20-lea summit aniversar al acesteia din 2012 ar trebui să constituie o oportunitate de reînnoire a angajamentului membrilor acesteia faţă de cooperarea regională, precum şi de a inaugura o CEMN pe baze noi, pentru ca aceasta să devină o organizaţie mai relevantă, cu o rază mai mare de acţiune. Renaşterea CEMN, rolul şi relevanţa regională consolidată extinse ar putea fi simbolizate prin atribuirea unei noi denumiri acesteia. Ar putea fi lansată o competiţie de creştere a nivelului de conştientizare în întreaga regiune, cu posibilitatea ca oricine din regiune să poată sugera o nouă denumire a acesteia şi să poată concepe un nou steag şi un nou logo.

Abordarea conflictelor

Constituirea unui grup consultativ la nivel înalt în vederea abordării conflictelor prelungite şi a altor probleme nerezolvate din regiune. Ar trebui instituite un număr de măsuri de consolidare a încrederii şi un dialog structurat privind securitatea în legătură cu problemele relevante. Rezultatul activităţii grupului la nivel înalt ar trebui să fie stabilirea fezabilităţii unei reuniuni internaţionale cu privire la Marea Neagră, de preferat la nivelul unui summit, care să includă statele din regiune şi părţile interesate pe plan internaţional.

Concentrarea asupra problemelor economice care includ provocările comune şi necesităţile reale

Principiile dezvoltării durabile ar trebui să reprezinte filosofia de orientare a cooperării regionale în zona Mării Negre. Răspunsurile raţionale la consecinţele schimbărilor climatice şi utilizarea responsabilă a resurselor naturale, umane şi societale constituie componente esenţiale ale unui astfel de model de dezvoltare, care ar trebui transpus în politici coerente la nivel naţional şi regional. Trebuie puse în aplicare politici pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi pentru facilitarea unei activităţi economice mai intense la nivel transfrontalier, precum şi de instituire a unor dialoguri periodice cu privire la politici între oficialităţile competente.

Promovarea şi coordonarea schemelor de cooperare regională la toate nivelurile

Trebuie gestionată coordonarea numeroaselor scheme, programe şi iniţiative de cooperare existente cu privire la Marea Neagră, în vederea eliberării întregului potenţial al regiunii. Există, de asemenea, necesitatea depăşirii abordării uzuale de sus în jos, pentru a asigura faptul că societatea civilă va deţine un rol în dezvoltarea regiunii. O prioritate o reprezintă identificarea problemelor care pot fi abordate mai eficient la nivel regional decât la nivel naţional. Trebuie învăţate lecţii în urma experienţelor altor regiuni care s-au confruntat cu probleme similare, cum ar fi regiunea Baltică, Balcanii, regiunea Dunării şi aşa mai departe.

Promovarea dialogului intercultural

Este necesară încurajarea clară şi finanţarea dialogului intercultural şi interreligios între popoarele din regiunea Mării Negre. Trebuie întărită cooperarea între universităţi şi trebuie încurajată acoperirea mai largă a ţărilor de către jurnaliştii din regiune, pentru regiune.

Promovarea formării specializate a grupurilor profesionale

Există necesitatea formării specializate a funcţionarilor publici, a diplomaţilor, a tinerilor lideri, a parlamentarilor şi a liderilor din domeniul afacerilor din întreaga regiune. Crearea unei Academii de Formare pentru regiunea Mării Negre ar contribui la eficientizarea acestui proces.

Promovarea bunei guvernări, a societăţii civile şi a dialogului social

Ar trebui încurajată implicarea societăţii civile în procesul de elaborare a politicilor, precum şi legăturile dintre acestea în ceea ce priveşte buna guvernare. De asemenea, trebuie depuse eforturi în vederea facilitării cooperării între organizaţiile societăţii civile din ţările din regiunea Mării Negre, inclusiv a celor din zonele de conflict. Organizaţiile de afaceri, cum ar fi camerele de comerţ, organizaţiile patronale şi uniunile sindicale ar trebui, de asemenea, încurajate să discute unele cu altele pentru a identifica şi propune soluţii regionale pentru probleme comune.